Neveste disperate Sezonul 2 Nu vei scăpa niciodată de mine
HD 7.9
Acțiunea are loc într-o suburbie americană, în care viața nevestelor, care locuiesc acolo nu este întotdeauna așa de fericită cum pare. Viața normală de pe strada Wisteria a unui grup de neveste ia o turnură neașteptată când o bună prietenă și vecină, pe nume Mary Alice, se sinucide în mod misterios.
Pe parcursul primului sezon ne este dezvăluită viața lui Mary Alice și motivele care au împins-o să-și ia viața. Aflăm astfel că, în urmă cu cincisprezece ani, Mary Alice se numea Angela Forrest și ducea o viață liniștită alături de soțul ei Todd (în prezent numit Paul). Dorindu-și un copil, Angela îl cumpără pe baiețelul Dana de la o dependentă de heroină pe nume Deidre, își schimbă numele și vine împreună cu soțul ei în Fairview pentru a nu fi găsiți. Când Deidre le dă de urmă, Angela refuză să-i dea copilul și, disperată că l-ar putea pierde, o lovește pe aceasta, provocându-i moartea. Îngrozită de ceea ce a facut, Mary Alice îngroapă cadavrul în curte cu ajutorul lui Paul. Amenințată cu șantajul de vecina Martha, care-i află secretul, Mary Alice cedează și își ia viața, lăsându-le pe prietenele ei fără nicio explicație. Acum ea poate vedea tot ce se întamplă în viețile vecinelor și prietenelor ei de pe strada Wisteria și astfel ne oferă și nouă șansa să vedem ce se întamplă de fapt în spatele acestor uși închise.
O cunoaștem pe Bree, femeia clasică, elegantă și gospodina ideală, care deși pare rece, calculată și având o familie perfectă, în realitate este deosebit de marinimoasă și încearcă din răsputeri să-și salveze căsnicia și să-și educe copii neascultători.
Romantica Susan, proaspăt divorțată, ce visează să întâlnească bărbatul ideal, se folosește de șarmul, frumusețea și inteligența ei pentru a-l cuceri pe instalatorul sexi Mike. Pentru asta ea nu se dă în lături de la nimic, mai ales că principala ei rivală, Eddie este o blondă sexy cu reputația de femeie ușoară.
Lynette, adeptă a vieții de familie, este o femeie puternică și ambițioasă ce are o familie numeroasă și încearcă să facă față greutăților de mamă casnică, în timp ce frumoasa Gabrielle, fostă model de top, este strălucitoare, irezistibilă și duce o viață libertină, înșelându-și bărbatul bogat cu grădinarul tânăr și atrăgător.
Serialul a declanșat o adevarată nebunie în rândul femeilor care au apreciat intriga și umorul, pe alocuri negru, și s-au regăsit în personajele deosebite care îi dau sarea și piperul. Dovadă a succesului din ce în ce mai mare pe care l-a înregistrat în cei opt ani de difuzare, o constituie cele 38 de premii câștigate, printre care șapte premii Emmy.